Impreuna cumparam biserica

Primele zile ale anului 2015 au insemnat pentru parohia  noastra posibilitatea unui nou inceput: Prin voia Mantuitorului s-a ivit posibilitatea de a cumpara biserica in care pana acum am savarsit sfintele slujbe!. Cladirea este o biserica ortodoxa ce a fost ctitorita de comunitatea ortodoxa ucraineana acum 90 de ani (comunitate ce s-a dizolvat in  vara anului trecut) si care in prezent apartine diocezei OCA (Orthodox Church in America) din New England.

Vrand a pastra in continuare lacasul in sfera ortodoxa, dioceza OCA a acceptat ca pret de vanzare suma de $125,000, dar si un termen destul de scurt, de doua luni pentru a putea fi finalizata tranzactia. Cu binecuvantarea IPSS Nathaniel, va adresam rugamintea fierbinte de a va arata dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele si de a ne acorda sprijin material, pentru cumpararea bisericii.

Dorim sa pastram sfantul lacas asa cum a fost ctitorit, ca biserica ortodoxa. Exista riscul ca in caz ca tranzactia nu se materializeaza, riscam sa pierdem complet posibilitatea de a ne desfasura activitatea in aceasta biserica, dioceza urmand sa se orienteze catre alte comunitati, existand chiar varianta nedorita ca biserica sa iasa din sfera ortodoxa.

Posibilitatile financiare ale comunitatii noastre sunt limitate, facand fata cheltuielilor zilnice dar neavand capacitatea de a absorbi acest soc financiar. Avand aceasta unica sansa de a savarsi lucrarea de slavire a lui Dumnezeu intr-o biserica proprie si in acelasi timp de a pastra lacasul asa cum a fost ctitorit, ca biserica ortodoxa.

Intru adanca pretuire, numele celor care vor contribui la cumpararea si renasterea acestei biserici, indiferent de suma, vor fi considerati in randul ctitorilor si vor fi fi incluse pe Inscrisul Ctitorilor spre pururea rugaciune si pomenire la fiece Sfanta Liturghie atata timp cat lacasul va dainui ca biserica ortodoxa.

 

Sumele pot fi trimise:

* prin posta (check pe numele ST. MARY’S ROMANIAN ORTXODOX CHURCH BOSTON – cu mentiunea ACHIZITIE BISERICA – la  adresa ST. MARY’S ROMANIAN ORTXODOX CHURCH, 8 Addison St. C/O 110 Washington Ave, Chelsea MA 02150 ,

* direct in contul bisericii  ST. MARY’S  ROMANIAN ORTHODOX  CHURCH BOSTON deschis la Bank of America , account number: 009512353951

Avem rugamintea ca in paralel sa ne trimiteti si un mesaj pe e-mail la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , pentru a putea urmari si confirma primirea sumelor. O situatie la zi cu cei ce au donat precum si suma acumulata se va regasi pe site-ul bisericii http://www.sfantamariaboston.org

Daca nu doriti ca numele dumneavoastra sa fie mentionat “in clar”, specificati va rog in e-mail “anonim”. Pentru fiecare suma, se va  primi chitanta personalizata, pentru a putea deduce sumele de la taxe.

S-a inceput deja actiunea de strangere de fonduri iar primele raspunsuri au fost primite. Va rugam sa va alaturati celor din lista de mai jos.  

 

Multumim inca odata celor ce se implica direct prin ajutor financiar in efortul de cumparare si reparare al bisericii, Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa inmulteasca darul in viata si in casa dumneavoastra.

 

  Total   Total
Fond de cumparare "la zi" $94,745                  Fond inlocuire sistem incalzire $1,800

 

Rugand pe bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa inmulteasca darul in viata si in casa dumneavoastra si pe Maicuta Sfanta, ocrotitoarea comunitatii noastre, sa va calauzeasca pasii, va adresam duhovnicesti si calde multumiri pentru ajutorul dat la timp de nevoie.

Despre noi

Dumnezeu a binevoit ca in toamna anului 2003, sub omoforul Înalt-Preasfințitului Arhiepiscop NATHANIEL, Arhiepiscopul Episcopiei Ortodoxe Române din America – ROEA – Vatra Românească (episcop vicar Preasfințitul IRINEU), să ia fiinţă Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Maria”, cu hramul „Nașterea Preasfintei Fecioare Maria”, [Nativity of the Ever-Virgin Mary (St. Mary)]

Comunitatea română din Boston și împrejurimi s-a mărit simțitor după evenimentele din decembrie 1989 când românii au putut sa călătorească liberi, mulți știgând loteria de vize pe care statul american a pus-o și la dispoziția României. Un important segment al comunității românești în zona Bostonului îl reprezintă studenții români veniți studieze la faimoasele universități ale statului Massachusetts. Această creștere a comunității române a atras după sine necesitatea înființării unui nou lăcaș al Domnului în Boston, în care se poata exprima și ca o comunitate spirituală creștin-ortodoxă.

Pornirea noii comunitati a fost înfăptuită de cel de vrednică amintire părintele protopop Constantin Tofan, delegat al Sfintei Episcopii, care l-a prezentat pe primul preot paroh al nou-înființatei misiuni ortodoxe "Nașterea Preasfintei Fecioare Maria”, părintele Liviu Alexandrescu. Alături de aceştia, au săvârșit atunci Sfânta Liturghie în sobor părintele Georgel Oancă, părintele Onisie Morar și părintele Vasile Bitere. Pentru toți cei prezenți, martori la acest eveniment istoric, și în special pentru cei care au participat la realizarea acestui deziderat, acest moment a rămas ca unul de mare împlinire sufletească. Parohia a primit Sfantul Antimis, "insemnul" oficial de functionare cateva saptamani mai tarziu, la vizita intaistatatorului Episcopiei noastre, IPS NATHANIEL

Începând cu luna martie a anului  2008 si pana in ziua de astazi, preot paroh este părintele Narcis Stoica, numit din voia lui Dumnezeu de Înalt-Preasfințitul Arhiepiscop NATHANIEL spre păstorirea comunitatii.

Suntem aici, in zona Boston-ului, va asteptam la biserica la sfintele slujbe, Sfanta Liturghie duminicala precedata de un Acatist; slujba de vineri seara a Acatistului urmata de „Ora de invatatura de credinta crestin-ortodoxa” la care dezbatem diferite teme, propuse de preot sau cerute de enoriasi); Sfinte Liturghii sau Vecernii Mari cu Litie ocazionate de sarbatori sau vizite ale ierarhilor; sfintiri ale Apei; sau pentru serviciile specifice pentru Taina Botezului sau a Cununiei; pentru inmormantare sau parastas; pentru sfintiri ale casei (Sfeştanii) şi altele. Va rugăm să nu pregetati sa chemaţi preotul, ori de câte ori aveţi nevoie!

Actual, biserica "Nașterea Preasfintei Fecioare Maria” isi savarseste sfintele slujbe si isi desfasoara activitatea la biserica rusa cu acelasi hram din Chelsea. Ora de incepere a Sfintei Liturghii duminicale (principalul serviciu religios), este  ora zece. Acum, cu toate ca numarul celor ce ne cunosc, corespondeaza cu noi si mai vin la biserica depaseste doua sute, participarea la slujbe si chiar asumarea rolului de membru al parohiei lasa de dorit. Aceste fapte, coroborate si cu locatia destul de dificil de atins, ne-au hotarat sa cautam solutii, care sa usureze eforturile credinciosilor doritori sa participe la diversele slujbe. Vrem sa crestem comunitatea si in final avem dorinta vie sa cladim biserica noastra. Va asteptam sa faceti parte dintre ctitori!

 

Română (România)