Tatal Nostru Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel rau
Ca a Ta este imparatia
Slava si puterea
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
Amin.
| | Crezul
Cred intr-unul Dumnezeu Tatal atottiitorul, facatorul cerului
si al pamantului, vazutelor tuturor si al nevazutelor.
Si intr-unul Domn Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, unul nascut,
care din Tatal s-a nascut inainte de toti vecii; lumina din lumina,
Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut;
cel de o fiinta cu Tatal prin care toate s-au facut;
Carele pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire s-a pogorat
din cer si s-a intrupat din Duhul Sfant si din Maria Fecioara
si s-a facut om;
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit
si s-a ingropat;
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi;
Si S-a suit in ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu marire sa judece viii si mortii, a carui
imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care din Tatal
purcede; cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si
marit, carele a grait prin prooroci.
Si intr-una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un botez pentru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor.
Si viata veacului ce va sa vie.
Amin.
|
Imn pentru Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu (Axionul)
Cuvine-se cu adevarat, sa Te fericim pe Tine, Nascatoare
de Dumnezeu; cea pururea fericita si prea nevinovata
si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita,
fara de asemanare, decat serafimii; care fara stricaciune,
pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut.
Pe Tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim.
Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugaciunile preasfintei Maicii Tale,
binecuvanteaza, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Rugaciune pentru copii
Doamne Dumnezeule, care prin stiinta Ta ai creat pe om din lut si
i-ai dat suflare de viata, binecuvantand-ul si spunand: Fii roditor,
inmulteste-te si umple pamantul; si in Cana Galileii prin Fiul Tau
adevarat, ai binecuvantat cununia, si prin aceasta ai binecuvantat
si nasterea copiilor.
Cu smerenie ma rog bunatatii Tale, cerandu-Ti sa binecuvantezi si
sa ai mila intotdeauna de acesti copii cu care m-ai binecuvantat.
Pazeste-i de toate relele vazute si nevazute. Porunceste ingerilor
Tai, sa fie intotdeauna cu ei si sa le indrepte pasii numai spre
lucruri bune, ca ei sa Te preamareasca pe Tine, in toate zilele
vietii lor.
Amin.
Rugaciune pentru sot (sotie)
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ne-ai invatat sa
ne rugam tot timpul unul pentru celalalt, ceea ce facem acum cerandu-Ti
mila si bunavointa, ai grija si pazeste pe sotul meu (sotia mea)
de toate relele, cele vazute si cele nevazute.
Da-i lui (ei) sanatate si intelepciune ca sa-si indeplineasca toate
indatoririle, cele dupa vointa si porunca Ta. Pazeste-l (o) de toate
ispitele carora le-ar putea cadea prada.
Sprijineste-l (o) in credinta adevarata si dragoste, ca sa putem
trai impreuna in cinste, si lumineaza-ne caile dupa voia Ta.
Ca a Ta este puterea si gloria in vecii vecilor. Amin.
Bunule Doamne, ajuta-ne sa ne amintim mereu de sfintenia casatoriei
si intareste legatura noastra. Miluieste-ne ca sa putem trai vietile
noastre in credinta si dragoste.
Ajuta-ne sa ne intelegem si sa avem incredere unul in altul si departeaza
de la noi certurile.
Binecuvanteaza-ne si ai mila de noi, ca sa fim demni de imparatia
Ta; ca Tu esti preasfant, si Tie ne inchinam.
In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, acum si in vecii
vecilor. Amin.
Rugaciune pentru parinti
Dumnezeu al bunatatii, care mi-ai dat parinti, prin care am avut
parte de binecuvantarile Tale. Iti multumesc Tie pentru viata care
mi-ai dat-o prin ei, si pentru ca le-ai dat putinta sa aiba grija
de mine.
Ma rog Tie, cu smerenie, pentru sanatatea si pacea lor.
Indelung rabdatorule Dumnezeule, primeste multumirile mele pentru
binecuvantarile date parintilor mei. Atotputernicule, ai mila de
ei in continuare si iarta-le pacatele.
In bunatatea Ta, rasplateste-i pentru grija si dragostea care mi-au
aratat; apara-i de toate necazurile si intristarile, si da-le lor
viata lunga si fericita.
Binecuvanteaza-ne Doamne, ca sa facem numai ceea ce este placut
in fata Ta si impreuna sa slavim numele Tau, in toate zilele noastre.
Amin.
Rugaciune pentru frati si surori
Doamne Tie ma rog pentru fratii si surorile mele.
Daruieste-le lor sanatate, pace, iubire, viata si darul Tau cel
sfant, ca sa umble in caile Tale si sa faca cele placute Tie.
Da-ne Doamne sa traim in pace si iubire.
Asculta Doamne rugaciunea noastra si ne miluieste pe noi; ca milostiv
si iubitor de oameni esti si Tie marire inaltam Tatalui si Fiului
si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Rugaciune inaintea inceperii unei lucrari
Doamne Iisuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, care ai spus prin gura
profetului David: "Omul merge la munca si trudeste pana se
insereaza". Prin gura binecuvantatului apostol Pavel ai spus:
"Cel ce nu munceste, nu va manca." Si cu gura Ta prea
curata ai spus: "Fara mine nu poti face nimic."
Am ascultat cuvintele Tale sfinte, cu tot sufletul si inima mea,
Doamne, si ma indrept spre bunatatea Ta cu smerenie.
Ai mila de mine si ajuta-ma pe mine, un pacatos, ca sa termin lucrarea
pe care acum o incep, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului
Duh.
Amin.
Pentru calatorie
Doamne Iisuse Christoase, Dumnezeul nostru, cela ce esti calea,
adevarul si viata si ai calatorit impreuna cu sluga Ta Iosif, precum
si cu cei doi ucenici ce mergeau spre Emaus.
Stapane, calatoreste si cu mine robul Tau, binecuvantand calatoria
mea.
Trimite-mi ca lui Tobie, pe Ingerul pazitor, ca sa-mi fie povatuitor
si ocrotitor si sa ma fereasca nevatamat de toate intamplarile rele,
ca in pace si in sanatate sa ma intorc intru ale mele si toata viata
mea sa preamaresc numele Tau, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului
Duh.
Amin
Rugaciune in vremuri de nevoie
Nori apasatori se aduna deasupra mea, Doamne, si amenintarea furtunii
ma inspaimanta. Desi sunt in suferinta, nu ma plang impotriva Ta,
Dumnezeule, pentru ca Tu esti sprijinul meu si stanca unde imi caut
scaparea.
Tu Doamne cunosti necazurile mele si ai grija de mine neincetat.
Cu toata suferinta mea, stiu ca ma iubesti si asta imi da tarie.
Cu speranta in ajutorul si bunatatea Ta, nu ma voi lasa rapus, ci
ma voi lupta cu curaj si voi fi scapat.
Tu esti Cel ce carmuieste lumea si vietile oamenilor; indreapta
corabia vietii mele, care acum este clatinata de valuri furioase,
spre ape linistite.
Degeaba ma zbat singur impotriva furtunii, ca fara Tine nu pot face
nimic.
Catre Tine ma indrept si ma rog: vino in ajutorul meu, asa cum l-ai
salvat pe Petru, care venea spre Tine pe apa. Intinde-ti bratul
spre mine, cum l-ai intins spre el, Dumnezeule milostiv, si salveaza-ma
degraba.
Amin.
Rugaciune de multumire
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeu milostiv si
indurator, a carui dragoste pentru oameni nu are margini; ma inchin
gloriei Tale cu teama si cuviosie, ca sa-Ti multumesc pentru tot
ce mi-ai dat, mie robului Tau.
Glorie Tie Doamne, Te laud si iti cant, Stapane si Binefacatorule.
Din nou ingenunchez in fata Ta, ca sa iti multumesc pentru mila
si bunatatea Ta, si ma rog ca si de acum inainte sa faci minuni
pentru mine, pentru ca dragostea mea pentru Tine, si pentru semenii
mei sa creasca.
Scapa-ma de toate relele si de toate nevoile.
Da-mi liniste si pace, in toate zilele mele, ca sa pot multumi Tatalui
si Fiului si Sfantului Duh, acum si in vecii vecilor.
Amin.
Rugaciune pentru cei bolnavi
Atotputernicule Doamne, Tamaduitor al sufletelor si trupurilor,
care cobori pe oameni si tot Tu ii ridici, care pedepsesti si vindeci
din nou, ai mila de (numele), pentru ca este bolnav (bolnava).
Intinde-Ti bratul Tau tamaduitor, si vindeca pe el (ea), si ridica-l
(o) din patul de suferinta. Goneste duhul de slabiciune din el (ea)
si indeparteaza de la el (ea) durerea, ranile, febra si slabiciunile.
Daca are pacate si greseli, iarta-i-le, din dragostea Ta pentru
oameni.
Dumnezeule ai mila de ceea ce a creat mana Ta, intru Iisus Cristos,
impreuna cu care esti binecuvantat si cu bunul si de viata datatorul
Sfantul Duh, acum si in vecii vecilor.
Amin.
Rugaciune pentru cei decedati
Bunule Doamne, aminteste-Ti de robii Tai (numele) si iarta-le lor
greselile pe care le-au savarsit in timpul vietii lor, pentru ca
nimeni nu este fara de pacat in afara de Tine, care ai puterea sa
dai pace celor plecati dintre cei vii.
Prin Dumnezeiasca Ta intelepciune si dragoste pentru oameni, Tu
binecuvantezi si dai fiecaruia ceea ce are nevoie. Mantuitorule,
odihneste sufletele robilor Tai (numele) care si-au pus nadejdea
in Tine Atotputernicule.
In mijlocul sfintilor, Iisuse Cristoase, odihneste sufletele robilor
Tai, acolo unde nu este durere nici intristare, ci viata fara de
moarte.
Rugaciune pentru vrajmasi
Doamne Iisuse Hristoase, ai mila de cei ce ma pizmuiesc, de cei
ce ma urasc si de cei ce ma clevetesc ca sa nu patimeasca pentru
mine, Doamne.
Ci zdruncina si sfarma pe vicleanul sarpe care ii invrajmeste pe
ei impotriva mea.
Si Te rog Stapane sa ii ierti pe fratii mei care ma hulesc pe mine
acum, asa cum m-ai iertat si pe mine, robul Tau, de cate ori am
gresit si am venit spre mila Ta.
Amin.